Un razboi pentru supravietuire

 

De cand am inceput sa cunosc realitatea si sa intru in razboiul pentru supravietuire, tot aud ca viata e scurta si ca trebuie traita acum pentru ca ziua de maine ar putea deveni doar o amintire.

”Carpe diem!” devine litera de lege pentru cei care au impresia ca totul se rezuma la „aici” si „acum”. Omul rational se gandeste la cum se va imbraca si ce va manca maine, insa prea mult rationament ar putea sa ne conduca spre materialismul pur si de necontestat.

Viata este facuta-n mare parte din rutina. Sa ne gandim la ritualul nostru de toate zilele. Dar mai avem timp sa gandim? Este tarziu  si trebuie sa ne miscam mai repede pentru a nu pierde metroul, urmatorul va veni in 3 minute, timp in care am putea dormi. Cand ne raman cateva ore libere, imediat le asociem cu patul nostru, care seamana din ce in ce mai mult cu  Patul lui Procust atunci cand avem impresia ca ne dispare pamantul de sub picioare.

De parca nu ne-ar ajunge aceasta lupta barbara cu timpul, oamenii, care ne devin prieteni de ocazie intre timp, intaresc ideea ca viata e prea scurta si devine masurabila in secunde daca o umplem cu nenorociti.

Intelepti devenim cand nu ne mai este de nici un folos. Pe masura ce ne scad puterile si dorintele incep sa dispara. Ne alegem prieteni pe masura intereselor si uitam ca o data iesiti din birou ramanem doar noi si ecoul in urma noastra. Pretentiile incep sa scada si ne multumim doar cu firimituri de fericire furate din zambetele copiilor si din adierile „vantului de la rasarit”.

Devenim nenorociti asemenea celor cu care ne asociem. Ipocrizia se transforma intr-o calitate si uitam ce este respectul pentru ca o data intrati in mocirla nu mai zabovim sa iesim. Ne place scandalul si lumina reflectoarelor. In spatele cortinei raman cei pe care-i catalogam ca fiind  neinsemnati, dar ei sunt  de fapt cei mai buni.

Viata e scurta. Ieri am implinit 20 de ani, dar astazi ma aflu la majoratul nepoatei. Trag linie si gasesc nenorocirea mai aproape decat fericirea, imi gasesc familia mai departe decat nenorocitii care mi-au sufocat viata si care mi-au transformat cariera in singura prioritate a tineretii.